Citind Filimon, sunt copleșit de un sentiment de nevrednicie.
Cred că e reacția inimii mele mici comparându-se cu inima lui Pavel. E corect oare să fac
o astfel de comparație?
El e marele Apostol Pavel—eu sunt doar… Dani.
Totuși, și el a fost un om ca și mine. Dincolo de călătoriile prin al treilea cer și inspirația
abundentă sub care a scris o bună parte din Noul Testament, el era un om—ca și mine.
Dar inima lui a fost umplută de Isus.
Așa că simt nevrednicie, pentru că e ceva ce ne separă pe mine și pe Pavel (dincolo de
cele două milenii în care el a rămas o influență asupra lumii, iar eu încă nu).
Ce ne separă?
Scrisoarea către Filimon îmi arată că este mărimea dragostei din inima lui.
Cât de vastă este dragostea lui Pavel?
Așa de vastă încât cuprinde biserici și indivizi de
tot felul:
– biserici cu probleme mari (Corint și Galatia);
– biserică ai cărei membri nu-i văzuse în viața lui—nici măcar pe Zoom (Colose);
– biserici care aveau așa de multă nevoie de învățătură sănătoasă (Efes și Roma);
-biserici cu care se mândrea, dar care aveau așa de multă nevoie de instruirea lui
(Tesalonic și Filipi).
Mai mult de-atât, iubirea lui cuprindea și frați în care se turna cu totul:
Păstori mai tineri:
– Timotei: „ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine” (Filipeni
2:22);
– Tit: „adevăratul meu copil în credința noastră, a amândurora” (Tit 1:4).
Parteneri de misiune:
– Tihic: „fratele preaiubit și… tovarășul meu de slujbă” (Coloseni 4:7);
– Luca: „doctorul preaiubit” (Coloseni 4:14).
– Mama lui Ruf: „care s-a arătat și mama mea” (Romani 16:13)
Mulți alți oameni pentru care suferea (Romani 9:3).
Toți aceștia sunt păstrați în inima lui, în timp ce lui i se întâmplă împroșcări cu
pietre, naufragii, închisori și procese pe nedrept, foamete și bătăi.
„Pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile.” (2
Corinteni 11:28)
Câți oameni, câte biserici, câte mesaje profunde pentru fiecare încap în inima lui Pavel!
Câtă dragoste are omul ăsta în el?
Cât de mult a primit din Isus în inima lui și cât de puțin „Pavel” a rămas acolo!
Mai mult decât atât, în scrisoarea citită văd că dragostea lui îi mai cuprinde și pe:
Onisim—„inima” lui (v. 10) și „fiul” lui (v. 12);
Filimon, de care este mulțumitor (v. 4), bucuros și mândru (v. 7).
De ce e important cât loc are Isus și toți ceilalți în inima mea?
Pavel vorbește cu așa mare blândețe și dragoste din închisoare. Pentru mine, e o
provocare mare ca, dintr-o poziție de suferință, să spun cuvinte de viață și dragoste.
Totuși, Pavel îmi arată că se poate și că aceasta se întâmplă când Hristos are loc deplin
în inima unui om.
Nu văd nicio deosebire între această scrisoare și cântecele în duet cu Sila în închisoare,
în Filipi. E același Duh.
E același Duh care aduce cântec în loc de plângere de milă, iubire în loc de ură și lumină
în întuneric.
Atunci, în Filipi, rezultatul laudei a fost un cutremur.
Nu mă îndoiesc că și de data aceasta s-a întâmplat un cutremur—dar nu unul fizic, ci în
inima lui Filimon.
Și captivul care a fost „eliberat”? Onisim.
Creștin Echipat 